Peste 24.000 de români au votat în secțiile speciale din Prahova. Pentru a pune ștampila pe candidatul favorit, alegătorii au stat chiar și o oră la coadă. Din cauza numărului mare de votanți pe listele speciale, în cinci localități din județ buletinele de vot au fost suplimentate.
În Ploiești au fost amenajate trei secții speciale de vot, monitorizate video, la Gara de Sud, Gara de Vest și Universitatea Petrol Gaze. După prânz, la secția amplasată în Gara de Sud era aglomerație mare, zeci de persoane din București și Buzău venind să voteze aici. Reprezentanții PSD Prahova au depus chiar și o sesizare legată de această secție specială de vot. Ei au reclamat la BEJ că mai multe persoane au fost aduse cu microbuzele la Gara de Sud, ca să voteze.
Aglomerație a fost și la Gara de Vest. Mai mulți alegători aparținând de alte județe au declarat că sunt veniți cu treburi importante la Ploiești și s-au plâns că au stat la coadă pentru a-și exprima votul. Din cauza numărului mare de alegători veniți din alte localități, ieri, la Drajna, Puchenii Mari, Ciorani, Măgurele și Bălțești, numărul buletinelor de vot în secțiile speciale a fost suplimentat cu câte 200 de exemplare. În ciuda acestui lucru, Biroul Electoral Județean anunță că nu există nici o dovadă de fraudă la secțiile speciale din aceste localități.
Doi elevi
termină gimnaziul. Unul intră la informatică, altul la auto. Peste 50
de ani se întâlnesc. Cel de la auto: - Eu am făcut mașini superbeton,
viteză maximă etc. Cel de la informatică: - Eu am firmă de calculatoare
mare... Afla mai multe...
Amplasare radare
DN1: Km 92, Km 100, Bărcănești, Pucheni;
DN1A: Gura Vitioarei, Măgurele;
DN1B: Bucov, Valea Călugărească, Băicoi, Blejoi, Albești;
Ploiești: Str. Mihai Bravu, Str. Democrației.